Alex Mirutziu's quintessential film to hit the cinema screen

Added on by Alex Mirutziu.

Alex Mirutziu despre „Crash Mail of a Five Year Accident”:

„Filmul se dezvăluie sub forma unei dramatizări a unor teme variate care au făcut parte din practica mea artistică, sub diferite forme, încă din anul 2000, concentrându-se pe ultimii cinci ani, 2016-2021. Cele mai multe dintre materialele folosite nu au fost până acum rulate sau prezentate public. Mărturii, crezuri, perspective poetice și filosofice, reflecții proprii, citate, date biografice și autobiografice, note de subsol se acumulează într-un ritm rapid, fiind suprapuse sau plasate în opoziție pentru a releva relațiile ierarhice dintre societate și individ. Accentul este pus pe paradoxul acțiunilor desfășurate în vederea satisfacerii nevoilor noastre, în lipsa unui tablou complet al consecințelor. Prezint fracturat, deranjat, preocuparea mea față de disoluția interioară ca metodă de lucru în aflarea identității, alături de propuneri de a imagina situația ‘celuilalt’. Punțile de legătură si vecinătățile dintre dificultatea morții în mijlocul lucrurilor ‘ordonate’, a corpului subordonat sau alienat de proximitatea propriilor dejecții, fragila încredere în limbaj și fixarea în acțiunea detașată de consecințe si sacrificiul de sine ca mecanism de relevare a dezechilibrelor actuale sunt voit recalcitrante, pentru a permite un tip de citire poetică, cu potențial re-interpretativ. Revin mereu la întrebarea: în ce măsură este dificultatea individului de a se cunoaște pe sine dăunătoare sinelui și 'celuilalt', care este mereu tulburat de perspectiva unui viitor deznodământ?”

Transilvania Queer Art prezintă la Cluj Pride 2023:

CRASH MAIL OF A FIVE YEAR ACCIDENT, un film de Alex Mirutziu

Proiecție de film & Q&A

Cinema ARTA, Cluj-Napoca

23 iunie 2023, 20:30

Preț bilet: 20 LEI

Filmul este proiectat în programul Cluj Pride 2023 co-organizat de Queer Sisterhood Cluj - Hilltop Org și Asociația Pride, 17-23 iunie.