Studio #1

‘Performance-ul este o formă contemporană de exprimare artistică, având o existenţă efemeră, care prin acţiuni vizibile creează imagini vii printr-un mod nemijlocit şi simplu de comunicare […]’ (Karl Jaspers). Primul atelier de performance din România, iniţiat şi condus de artistul Alex Mirutziu, chestionează, pornind de la exerciţii şi practici consacrate pentru pregătirea psiho-fizică a participanţilor, acţiunea ca modalitate de mobilizare şi exprimare, dar şi absenţa ei în discuţie cu forţa şi relevanţa momentului viu, Acum, ca platformă directă de comunicare. Problematica performance-ului este să lucrezi pentru a fi cât mai productiv Acum, momentul viu fiind singurul în care se poate obţine ceva, a te poziţiona Acum spre un fapt viitor, a premedita, contravine structurii performance-ului prin compromiterea situaţiei actuale. În arhitectura performance-ului, momentul prezent este atât de fragil încât practica intensă devine absolut esenţială pentru conştientizarea rapidităţii cu care el se dizolvă. Cursurile din cadrul atelierului vor sublinia importanţa capacităţii de decizie a performerului şi necesitatea de a fi în permanentă legătura cu celălalt. De asemenea, se urmăreşte antrenarea abilităţilor de captare, traducere şi avansare în timp real a impulsurilor stimulate de interacţiunea imediată cu exteriorul. Miza atelierului nu priveşte ilustrarea unor teorii sau căutarea de simboluri, ci investigarea momentului viu, singurul care dimensionează şi conferă consistenţă performance-ului. Exerciţiile şi discuţiile care compun atelierul sunt dozate şi filtrate prin experienţa acumulată şi practica artistului Alex Mirutziu din ultimii 10 ani de activitate.